
Acum, mai mult ca oricand, in contextul izolarii sociale (inclusiv in timpul Sarbatorii Invierii Mantuitorului) si pentru ca bisericile sunt inchise, circula in spatiul public idea, “sa facem o biserica din fiecare familie !”.
Nu ne intereseaza sa facem o dezbatere teologica pe acest subiect, ci doar sa ne uitam in Cuvantul lui Dumnezeu, Biblia, sa vedem daca gasim si acolo aceasta idee. Cand vorbim de Biserica lui Isus Hristos, trebuie sa vedem ce a spus El, pentru ca Biserica este a Lui.
Ce este Biserica lui Isus Hristos ?
Matei 18:19-20 19 Vă mai spun iarăşi, că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri. Căci acolo unde Sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, Sunt şi Eu în mijlocul lor.”
Definitia Bisericii lui Hristos, data de El Insusi: “acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, Sunt şi Eu în mijlocul lor.”
1 Petru 2:5 Şi voi, ca nişte pietre vii, Sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie Sfântă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.
Biserica lui Isus Hristos este formata din oameni, nu din cladiri. Cladirea este doar locul unde se aduna biserica !
Poate fi familia ta, o biserica ?
Gasim in Noul Testament, mentionat de mai multe ori, ca Biserica primara era formata din biserici mici, “biserica din casa lui…”
1 Corinteni 16:19 Bisericile din Asia vă trimit sănătate. Acuila şi Priscila, împreună cu Biserica din casa lor, vă trimit multă sănătate în Domnul.
Filimon 1:2 către sora Apfia şi către Arhip, tovarăşul nostru de luptă, şi către Biserica din casa ta:
Coloseni 4:15 Spuneţi sănătate fraţilor din Laodicea, şi lui Nimfa, şi Bisericii din casa lui.
Concluzie
Da, familia ta, poate fi, si trebuie sa fie o biserica mica, parte a unei biserici locale mai mari, care face parte din Biserica lui Isus Hristos (totalitatea ucenicilor Lui)
O biserica locala puternica, este formata din mai multe biserici mici, de familie, care se aduna acasa. A nu se confunda cu… “bisericute” (dac nu stiti la ce ma refer, e mai bine…)
Din cauza acestei pandemii COVID-19, de nevoie, ne-am intors la modelul Bisericii primare ! Asta este un lucru pozitiv !
Rugaciune
Doamne Dumnezeule, te rugam in Numele Domnului nostru Isus Hristos, sa faci din fiecare familie, o biserica mica, puternica si sanatoasa, care sa fie un sprijin real pentru biserica locala si Biserica Ta ! Amin !
#credinciosiisuntbiserica #fiecarefamilieobiserica #bisericalocalaputernica